Pe 20 februarie se va desfășura webinarul cu tema “Cum te ajută brandul personal să îți promovezi businessul sau compania la care lucrezi“, în care Cristian China Birta va evidenția importanța construirii și consolidării unui brand personal puternic în mediul de afaceri actual.
Agenda webinarului include:
- Care sunt costurile construirii unui brand personal: Participanții vor înțelege investițiile necesare pentru dezvoltarea unui brand personal autentic și eficient.
- Ce pierzi dacă nu ai un brand personal: Se va discuta despre oportunitățile ratate și riscurile asociate lipsei unui brand personal bine definit.
- Care sunt publicurile țintă ale unui brand personal: Identificarea și înțelegerea audienței specifice pentru a comunica eficient mesajul personal.
- De ce punctele de contact sunt esențiale în dezvoltarea imaginii: Importanța interacțiunilor constante și coerente cu publicul pentru a construi și menține o reputație solidă.
- Structură strategie de brand personal: Pași practici pentru crearea unei strategii de brand personal adaptate obiectivelor individuale.
- Studii de caz: Analiza unor exemple reale de succes în construirea unui brand personal.
- Tips and tricks: Sfaturi practice pentru optimizarea prezenței personale în mediul profesional.
- FAQ: Sesiune de întrebări și răspunsuri pentru a clarifica eventualele nelămuriri ale participanților.
🎙️Invitat
Cristian China-Birta, fondator și asociat în agenția de comunicare integrată Kooperativa 2.0, va împărtăși din experiența sa de peste 15 ani în consultanță și marketing digital. A ținut peste 150 de cursuri de social media la solicitarea companiilor și agențiilor, fiind speaker la mai mult de 100 de evenimente în care subiectele principale au fost social media și comunicarea.
Acest webinar se adresează antreprenorilor care doresc să își crească afacerea printr-un brand personal puternic, profesioniștilor care vor să se diferențieze în industria lor și angajaților care aspiră să devină voci de referință în domeniul lor.
Pentru a participa la acest eveniment și a descoperi cum un brand personal bine definit poate influența pozitiv cariera și afacerea ta, te poți înscrie gratuit aici.
Dezbaterea va avea loc online, pe Zoom, iar durata estimată este de 60 minute. Detalii și înregistrare pe pagina evenimentului. Datele de conectare îți vor fi trimise pe e-mail, ulterior completării formularului de înregistrare.
Întâlnirea este a șasea ediție dintr-un program de comunicare profesională pe teme de marketing digital, derulat de Oameni și Companii și EventsMax.ro în parteneriat cu Kooperativa 2.0. Te poți abona la newsletter aici pentru a primi pe e-mail informații despre întâlnirile din program, dar și alte evenimente din domeniile de interes.