Antibiotice Iași, premiată la Gala Companiilor Sustenabile din România

Distribuie

Compania Antibiotice Iași a obținut două premii în cadrul celei de-a XI-a ediții a competiției Romanian CSR Awards – Gala Companiilor Sustenabile, organizată în data de 5 aprilie, la București. La acest eveniment, unicul din România ce premiază anual cele mai bune proiecte de sustenabilitate și responsabilitate socială care au contribuit la îmbunătățirea calității vieții comunităților din țara noastră, au participat 250 de companii ce au aliniat în competiție 300 de proiecte.

Orientarea companiei Antibiotice spre un comportament etic și responsabil atât față de comunitate cât și față de proprii angajați a fost apreciată și recunoscută astfel, prin acordarea a două premii pentru campaniile desfășurate în anul 2022: “Solidaritate fără granițe (premiul III-categoria Parteneriat Intersectorial) și “Plus pentru viață!”(mențiune – categoria Susținerea angajaților).

Accesul la medicamente pentru populația aflată în dificultate ca urmare a conflictului din Ucraina a fost principalul obiectiv al proiectului „Solidaritate fără granițe”. De asemenea, dorința angajaților companiei de a se implica în criza umanitară generată de acest război, a determinat ca prin intermediul organizației Crucea Roșie Română, să fie donate alimente și bunuri pentru refugiați și de asemenea, au fost susținute centre de sprijin pentru mame ucrainene singure, aflate în dificultate. În total 5000 de persoane au beneficiat de medicamente în spitalele din Ucraina, iar 1000 de persoane au beneficiat de ajutoarele distribuite prin Crucea Roșie Română.

În ceea ce privește susținerea angajaților, Antibiotice a implementat o serie de programe care au avut ca scop menținerea unei stări de siguranță a angajaților atât la locul de muncă, cât și în afara orelor de program. Astfel, compania a organizat în anul 2022 cel de-al treilea curs de prim ajutor pentru proprii angajați.      Totodată, luând în considerare recomăndările Consilului European de Resuscitare pentru pregătirea tinerei generații, viitori adulți care au nevoie de educație civică privind acordarea de prim ajutor, în ediția din anul 2022, a fost susținut, pentru prima dată, un curs special de prim ajutor adaptat atât pentru angajați cât și pentru copiii acestora cu vârsta de peste 12 ani. Astfel, 100 de angajați și copiii acestora și-au însușit măsuri de prim ajutor în caz de stop cardio respirator, dar și cum să vină în sprijinul semenilor, să reacționeze corect în situații de urgență precum accident, traumă sau obstrucție de căi respiratorii. Suplimentar, 400 de angajați au fost instruiți pentru acordarea primului ajutor utilizând un defibrilator automat.

În ultimii 6 ani consecutivi, compania Antibiotice Iași a primit, în cadrul competiției Romanian CSR Awards, onorante premii pentru implicarea în dezvoltarea de programe care vin în sprijinul comunităților, a mediului înconjurător și al propriilor angajați.

Activități similare