Comunitatea CASPA.RO: 65% dintre ONG-urile active funcționează cu bugete anuale mai mici de 10.000 euro

0

Aceasta a fost una dintre concluziile celei de-a șaptea întâlniri a Comunității Asociațiilor de Pacienți – CASPA.RO, organizată pe 27 aprilie 2021.

“Mai mult, pandemia Covid-19 a redus posibilitatea de a folosi formulele clasice de finanțare oferite de un mediu de afaceri slăbit la rîndul său”, susține Mirabela Miron, Președinte AVISSO, invitatul special al acestei ediții. “Rolul societății civile este esențial în planificarea și implementarea reformelor structurale vizate prin planul Național de Redresare  și Reziliență. Prin cadrul acestui proiect se are în vedere susținerea dezvoltării infrastructurii civice și a capacității organizațiilor societății civile de construcție a capitalului social în comunități extinse de acțiune”, a arătat în continuarea intervenției sale Mirabela Miron.

Mirabela Miron a vorbit și despre componenta de SĂNĂTATE în Planul Național de Redresare și Reziliență, unde sunt alocate circa 3,4 milioane euro pe această componentă, toate aceste fonduri fiind  acordate în special către autoritățile publice sau actori guvernamentali. Acești bani vor fi utilizați pentru construcția, reabilitarea sau dotarea unor unități medicale iar ceea ce se dorește este o schimbare în calitatea actului medical și siguranța acestuia.

Mirabela Miron le-a dat reprezentanților Asociațiilor de pacienți câteva sfaturi pentru  ca asociațiile de pacienți să caute și surse alternative de finanțare, în cadrul unor programe precum InvestEU, EIT Health, EU4HEALTH și Horizon Europe. Ea a meționat că pentru ONG-uri au fost alocați bani separat în cadrul PNRR, 100 de milioane fiind alocați pe această zonă, inclusiv pentru partea de infrastructură în sănătate.

Despre Caspa.ro

Întâlnirile Comunității Asociațiilor de Pacienți – Caspa.ro au loc în fiecare lună și au drept obiectiv dezbaterea problemelor cu care se confruntă reprezentații asociațiilor de pacienți din România și identificarea unor posibile soluții care să conducă la schimbări în bine, pe termen lung și mai ales, care să fie benefice pentru întreaga comunitate de pacienți și pentru sistemul de sănătate din România.

Caspa.ro este o comunitate dezvoltată de Oameni și Companii din iunie 2015, cu susținerea partenerilor: Alliance Healthcare RomâniaAlphega FarmaciePfizerRegina MariaLiamed, Boehringer Ingelheim și Spitalul Sf. Constantin din Brașov.

Întâlnirile comunității CASPA.ro vor continua cu o nouă ediție în luna mai 2021.