”Trebuie să conștientizăm importanța prevenției asupra noastră și să alocăm mai multă înțelegere acestor mecanisme, care ne pot feri de boli grave. Dar, cea mai dificilă parte este legată de încrederea pe care vrei să o construiești cu comunitatea. Vrei să le arăți că se poate, că te străduiești să pui idei în practică, dar mai ales că există oameni cărora le pasă de comunitate” a explicat Lavinia Iordache, Președinte CD al Fundației Comunitare Buzău mecanismele prin care reușește echipa de la FCBZ să ducă la bun sfârșit proiecte cu impact în comunitatea locală din Buzău. Intervenția Laviniei a avut loc în cadrul întâlnirii Caspa.ro din 2 noiembrie, dedicată temei: ”Prevenție și Educație pentru Sănătate în Comunitate”.
Lavinia a povestit și de unde a apărut dorința de a realiza proiecte în zona de prevenție și educație a comunității: ”Totul a pornit din discuțiile de networking de la ”Serile sociale”, eveniment pe care noi îl organizăm lună de lună cu reprezentanți din comunitate, pe care îi invităm pentru a genera idei de dezvoltare a comunității. Astfel că în urma acestor întâlniri s-a înființat un grup local de inițiativă, format din cadre medicale, care urma să aplice cu un proiect pentru a primi un grant. Grupul de inițiativă format la Buzău a dorit să ajute părinții cu copii între 5-7 ani, care urmează să intre în colectivități, cu informații utile despre prevenția bolilor și au solicitat ca întâlnirea să aibă loc într-un cadru informal, unde părinții se pot întâlni cu medicii și pot adresa întrebări. Pentru că acest gen de eveniment nu a mai avut loc la Buzău, am hotărât să ne alăturăm Grupului de Inițiativă și să facem un eveniment pilot la început de septembrie”.
Nevoia pe care a identificat-o și căreia a încercat să îi răspundă evenimentul dedicat prevenției, organizat în septembrie la Buzău, a fost cea de educare a oamenilor prin acțiuni de prevenție, ridicarea barierilor dintre medici și comunitate și creșterea gradului de interacțiune între membrii comunității.
Lavinia Iordache, Președinte CD FCBZ și-a exprimat dorința de a se implica mult mai mult în astfel de proiecte și de a invita cât mai multe persoane să se alăture acțiunilor : ”Ne dorim foarte mult să sprijinim astfel de evenimente, însă rolul unei fundații comunitare nu este neapărat cel de a face în mod direct astfel de proiecte, ci ea facilitează niște procese în comunitate pentru ONG-uri și asociații din comunitate, pentru a crește spiritul civic și implicarea acestora, iar fundația comunitară sprijină cu know-how și granturi.”
Lavinia a povestit și de unde a pornit motivația de a înființa Fundație Comunitară Buzău.”Fundația comunitară este un concept național, care a luat naștere după ce a fost implementat deja în alte zone. Colegii care au început proiectul au avut nevoie de capital pentru a deveni fundație cu acte în regulă și a durat circa 2 ani tot procesul de înființare. Eu m-am alăturat echipei pentru că îmi doream să ofer și eu înapoi comunității din toate experiențele mele acumulate, pentru că am ales să îmi cresc familia în Buzău și voiam să împărtășesc din profesia mea de zi cu zi și să întăresc ideea de sănătate, educație și mediu”, a explicat invitatul special Lavinia Iordache, Președinte CD FCBZ.
Lavinia Iordache a vorbit și despre cel mai recent proiect al fundației și a lansat un apel către toții participanții prezenți la întâlnire: ”Acum suntem în perioda unui apel deschis ”Cercul de donatori”, care va avea loc la începutul lunii decembrie, iar până pe 7 noiembrie așteptăm ONG-urile și grupurile de inițiative să depună proiecte, mai ales pe partea de sănătate. ”Cercul de donatori” este locul unde ONG-urile și grupurile de inițiativă pot depune proiecte pe sănătate. Vrem să dezvoltăm și o caravană prin care dorim să ajungem în zonele rurale greu accesibile, unde astfel de programe de prevenție nu ajung. Ne dorim să găsim oameni care să ducă acest proiect pilot la un alt nivel. Noi acum selectăm 3 proiecte dintre cele care se vor înscrie. Departajarea lor se va face luând în calcul niște indicatori pe care i-am setat: numărul de beneficiari ai proiectului, inovația pe care o aduce și scalabilitatea, ar trebuie să fie un proiect care să poată fi scalat sau replicat pentru următorii ani”.
Despre Comunitatea CASPA.RO
Caspa.ro este platforma digitală a Comunității Asociațiilor de Pacienți din România, un proiect dezvoltat de Oameni și Companii din iunie 2015 cu susținerea partenerilor: Alliance Healthcare România, Pfizer, Regina Maria, Boehringer Ingelheim, Alphega Farmacie. Din septembrie 2017 comunitatea beneficiază de propria platformă digitală unde reunim proiectele, programele și toate inițiativele asociațiilor de pacienți. Săptămânal cele mai importante știri sunt reunite într-un newsletter transmis gratuit abonaților, la care vă puteți înscrie AICI.
Oameni și Companii-OSC oferă soluții de marketing utilizând un ecosistem propriu de +100 comunități business sau profesionale si platforme digitale asociate. O listă cu aceste platforme puteți vedea aici. O listă de comunități, aici.