Comunitatea OSC-Edumanager: educație pentru sănătate – tema întâlnirii din decembrie

Ultima întâlnire din acest an a comunității OSC-Edumanager abordează o temă importantă și de actualitate: educația pentru sănătate. În contextul crizei sanitare actuale, ne vom îndrepta atenția spre o altă patologie care afectează populația: diabetul. Întâlnirea este prilejuită de împlinirea a 100 de ani de la descoperirea insulinei, considerată una dintre cele mai mari realizări medicale din toate timpurile și care continuă să salveze milioane de vieţi în întreaga lume. Pentru că din ce în ce mai mulți tineri și copii sunt afectați de diabet, vom pune în evidență drumul și progresul înregistrate din acel punct până în 2021, alături de provocările pe care viitorul le dezvăluie.

Joi, 16 decembrie, de la ora 16.00, directorii din școli și licee, corpul profesoral, dar și elevii sunt invitați la întâlnirea Călătoria, Moștenirea și Drumul înainte, unde vor avea ocazia să afle cum pot preveni afecțiunile diabetice și vor afla experiența unei tinere care se confruntă cu această boală. Invitații ediției sunt Dr. Delia Pintilei Reurean, Fondator și Director de programe „Clinica de Nutriție”, Dr. Simona Carniciu, Medic specialist în Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, și Ines Nerina, Blogger și Fondator Asociația Type 1 Dreamer.

Întâlnirea are loc pe Zoom, iar participarea este gratuită, pe baza completării formularului de înregistrare.

Edumanager este o comunitate Oameni și Companii-OSC. OSC este specializată în dezvoltare și management de comunități și oferă soluții de marketing utilizând un ecosistem inovator de comunități business sau profesionale. O listă cu aceste comunități, aici.