Comunitatea OSC – EduManager: Învățământul online ne-a adus mai aproape și ne-a oferit ocazia de a închega un dialog între profesorii de pretutindeni

Comunitatea OSC – EduManager s-a întâlnit în ultima zi de vară pentru a discuta despre activitățile educaționale din timpul vacanței și ce au presupus acestea pentru elevii care au rămas în urmă în procesul învățării din cauza pandemiei și a școlii online.

Invitatul ediției, prof. Marcel Bartic, a vorbit despre proiectul Școala Remedială de Vară, în cadrul căruia este coordonator, despre rezultatele pe care acest program le-a înregistrat. În ultimele 8 luni, obligativitatea de a desfășura cursurile în online a generat indirect o nevoie de suplinire a lacunelor informaționale prin meditații. În timp ce unii copii și părinți și-au permis această opțiune, cei mai puțini norocoși nu au putut face același lucru. Programele remediale – printre care și Școala Remedială de Vară – a venit ca un sprijin pentru aceștia.

Educația este publică și gratuită pentru toți copii și ar trebui să ne adaptăm astfel încât să putem oferi acest lucru. Marcel Bartic evidențiază nevoia de colaborare cu zona de business: “Companiile se implică tot mai mult în educație. Avem nevoie de o legătură tot mai strânsă cu mediul de business de la care putem și învața despre modul de organizare și de planificare”.

Pandemia nu a reprezentat doar probleme. Multe școli s-au adaptat rapid noilor condiții și au reușit să livreze conținut copiilor: „Părinții, profesorii și comunitățile s-au mobilizat. Se poate”. Pe lângă acest aspect „Învătământul online ne-a adus mai aproape și ne-a oferit ocazia de a închega un dialog între noi, profesorii de pretutindeni”, pune în evidență Marcel Bartic.

Un element important al programului Școală Remediala de Vară l-a reprezentant feedback-ul, atât din partea profesorilor, părinților, cât și a elevilor: „Am încercat să obținem de la copii feedback în legătură cu interacțiunea cu profesorii și platformele pe care le-am folosit, organizarea. Feedback-ul este foarte folositor din partea copiilor.”

Marcel Bartic este un militant al educației egale pentru toți copii și se implică în diverse programe de predare și de voluntariat, cu scopul de a ajuta copii să primească o educație cât mai completă și cât mai bună: “Nu știm ce vă fi în septembrie, dar știu că am făcut tot ce ține de mine pentru a putea să ajut copii.”

Întâlnirea integrală și discuțiile despre activitățile din timpul vacanței pot fi urmărite aici. Pentru a rămâne la curent cu cele mai noi activități din cadrul comunității, urmăriți și pagina de Facebook EduManager.ro

Comunitatea OSC – EduManager  este dedicată lideriilor și reprezentanțiilor instituțiilor de învățământ preuniversitar. Aceasta este o comunitate Oameni și Companii. Oameni și Companii – OSC – este un ecosistem avansat de marketing care integreaza peste 100 comunitati business si profesionale si 34 de platforme digitale proprii asociate acestor comunitati. Toate comunitatile OSC: aici. Toate platformele OSC: aici. Portofoliul OSC: aici.