Comunitatea OSC – EduManager: Soluții digitale pentru managementul școlar

Distribuie

Joi, 31 martie, comunitatea OSC-Edumanager a continuat seria de discuții pe tema digitalizării învățământului preuniversitar cu o ediție dedicată soluțiilor tehnologice destinate managementului școlar. Întâlnirea online Soluții digitale pentru managementul școlar, organizată cu sprijinul Microsoft,  a găzduit discuții cu specialiști în educație despre cele mai noi programe și aplicații disponibile pentru administrarea instituțiilor de învățământ, ore în format digital sau hibrid, dar și catalog electronic.

Invitații acestei ediții au fost Marilena Ionașcu, Education Director, Microsoft; Robert Pufan, Cloud Solution Architect for Modern Work, Microsoft; Adrian Bărbulescu, Project Developer, Școala 365; Adrian Drăgan, Business Development Manager, I-Tom Solutions. Moderatorul întâlnirii a fost Dorin Chioțea, Jurnalist.

Marilena Ionașcu, Education Director la Microsoft, a subliniat importanța partenerilor în obținerea succesului unei companii. Modelul de business Microsoft se bazează în totalitate pe parteneri și are 2 atuu-ri foarte importante: tehnologia și sistemul de parteneri.

Integrarea de soluții într-o platformă unică câștigă timp și aduce ceea ce este important în fața elevilor sau a colegilor de catedră, care ne sunt de multe ori colaboratori.”, a menționat Robert Pufan, Cloud Solution Architect for Modern Work, Microsoft. În cadrul prezentării sale, a adus în atenție câteva noutăți pentru Teams precum Integrarea părinților, Progres la citire și Antrenor pentru speaker, dar și câteva aplicații integrate: Insights, Aprobări și Viva Learning.

Adrian Bărbulescu, Project Developer, Școala 365, a prezentat platforma digitală de management școlar Școala 365, care cuprinde atât activități de predare și învățare online, cât și de gestionare și administrare a unei unități școlare. Printre câteva dintre beneficiile pe care le propune platforma se regăsesc licențe Microsft/Windows, Catalogul Digital, registratură și arhivare electronică.

În cadrul întâlnirii, Adrian Drăgan, Business Development Manager, I-Tom Solutions, a vorbit despre 24Edu, catalogul digital utilizat de 54 de școli în mod exclusiv, și a realizat o demonstrație live a modului în care pot fi accesate diferite funcționalități ale catalogului. Acesta a mai precizat că o cerință permanentă a utilizatorilor de cataloage digitale este posibilitatea de a le descărca în format pdf, pentru a le avea disponibile și în format fizic acolo unde este nevoie.

Comunitatea OSC-Edumanager este administrată de Oameni și Companii. Oameni și Companii-OSC oferă soluții de marketing utilizând un ecosistem propriu de +100 comunități business sau profesionale si platforme digitale asociate. O listă cu aceste platforme puteți vedea aici. O listă de comunități, aici.

Activități similare

Educație
Comunitatea OSC-Edumanager: meseriile viitorului

„Meseriile viitorului” este tema întâlnirii Comunității OSC – Edumanager, ce va avea loc pe data de 31 ianuarie 2023, de la ora 15:00. Invitata specială a ediției este Conf. univ. dr. Andreea Paul, Președinte INACO – Inițiativa pentru Competitivitate.

Educație
Comunitatea OSC – EduManager: cum gestionează școlile știrile false?

Tema întâlnirii comunității OSC-Edumanager, din 28 noiembrie, Fake news: Cum gestionează școlile știrile false?, a adus în prim plan discuții de interes pentru reprezentanții unităților de învățământ. Partenerul ediției a fost Asociația Română de Relații Publice.