Comunitatea OSC – Pneumologie: ediția nr.2 a avut ca temă Erorile de diagnostic în medicină

0

Cea de-a doua întâlnire a Comunității OSC – Pneumologie, desfășurată pe 7 iulie, a avut ca temă de dezbatere Erorile de diagnostic în medicină și cu precădere în pneumologie, cu un auditoriu de peste 100 de participanți.

Alocutorii acestei ediții au fost Prof. Univ. Dr. Traian Mihăescu, Medic Primar Pneumolog, București, Dr. Ioana Mărgineanu, Medic Specialist Medicina Interna, doctorand Groningen, Regatul Țărilor de Jos și Dr. Diana Turcu, Medic Pneumolog, Spitalul Cernavodă.

Împreună au reușit să creeze un cadru propice dezbaterilor pe această temă, prezentând câteva concluzii extrem de importante:

Institutul ECRI (Emergency Research Institute) plasează erorile de diagnostic pe primul loc în raportul: ”Top 10 probleme în siguranța pacienților din 2018”. Conform numeroaselor studii publicate, aproximativ 1 din 20 de pacienți este victima unei erori de diagnostic în fiecare an. Aceste erori și întârzieri de diagnostic pot duce la tratamente incomplete, analize repetate, proceduri inutile, medicație greșită și vătămarea pacientului.

Erorile de diagnostic reprezintă o importantă cauză de mortalitate, ocupând un sumbru loc 3 în lume, după bolile cardiovasculare și cancer, iar în România este a doua cauză de deces.

”În condițiile pandemiei Covid-19 devine și mai acuta problema erorilor de diagnostic și este necesară construirea unui sistem de suport a deciziilor de diagnostic! Soluția pare a fi implicarea activa a pacienților, minimalizarea stresului și anxietății în activitatea medicală, încurajarea personalului medical și a pacientilor să pună întrebări și să ceară ajutor!”, afirmă Prof. Univ. Dr. Traian Mihăescu.

Programul este dezvoltat de Comunitatea OSC – Pneumologie cu suportul partenerilor: Alliance Healthcare RomâniaAlphega FarmacieBoehringer Ingelheim și Regina Maria.

Comunitatea OSC – Pneumologie este administrată de Oameni și Companii. Oameni și Companii  oferă soluții de marketing utilizând un ecositem inovator de 33 platforme digitale proprii și +100 comunități business și profesionale, administrate. O listă cu aceste platforme puteți vedea aici. O listă de comunități, aici.