Comunitatea OSC – RoDiabet: Bolile cardiovasculare, o amenințare pentru pacientul cu diabet zaharat

0

“Boala cardiovasculară este o amenințare reală în cazul pacienților diabetici și poate tocmai de aceea, e important să vorbim cât mai des depre ea”, a declarat Conf. Dr. Anca Pantea Stoian, Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București,în intervenția susținută în deschiderea webinarului RoDiabet Ora Pacientului din 29 iulie 2021. Aceasta a fost cea de-a 14-a ediție a webinariiilor RoDiabet Ora Pacientului.

Medicul  cardiolog Claudiu Stoicescu, invitatul special al acestei ediții Ora Pacientului RoDiabet a prezentat caracteristicile bolii cardiovasculare și manifestarea acesteia în cazul persoanelor cu diabetul zaharat: “Patologia bolii cardiovasculare poate să fie extrem de greu de perceput de către pacient. Cuvântul boală cardiovasculară se referă practic la o patologie pe care noi, în termeni medicali, o numim arteroscleroză. Organele noastre (creier, inima, rinichi) sunt irigate de către artere.  Aceste artere se îngustează la un moment dat din cauza depunerii unui material format de colesterol și zahăr, iar în momerntul în care în sângele tău există concentrații anormale de colesterol și zahăr, procesul de arteroscleroză este extrem de accelerat.”

Întâlnirile lunare RoDiabet Ora Pacientului sunt dedicate tuturor persoanelor care trăiesc cu diabet și familiilor acestora, abordând teme care să ușureze gestionarea acestei maladii și care să răspundă întrebărilor persoanelor cu diabet, precum: cum gestionăm corect diabetul în timpul pandemiei și cum ne pregătim de ieșirea din izolare, ce este și cum controlăm hipogliemia, obezitatea și diabetul, piciorul diabetic sau tehnologii și aplicații în sprijinul persoanelor cu diabet.

RoDiabet este o comunitate dezvoltată de Oameni și Companii. Oameni și Companii – OSC – este un ecosistem avansat de marketing care integrează peste 100 comunități business și profesionale și 34 de platforme digitale proprii asociate acestor comunități. Toate comunitățile OSC: aici. Toate platformele OSC: aici. Portofoliul OSC: aici.