Comunitatea OSC – Rodiabet: Despre neuropatia diabetică, alături de 3 invitați speciali

Distribuie

Comunitatea Rodiabet se întâlnește joi, 23 februarie pentru a discuta alături de trei invitați speciali despre neuropatia diabetică. Ne vor explica cum să identificăm neuropatia și care sunt principalele ei simptome, cum să evităm apariția complicațiilor, dar și ce tratamente sunt disponibile, cei trei medici invitați: Conf. Dr. Anca Pantea Stoian, dr. Rodica Tănăsescu și dr. Dorel Filip, sub atenta moderare a psihologului Cristina Petruț.

Ora Pacientului Rodiabet începe joi, 23 februarie de la ora 18.00, iar înscrierile gratuite continuă până atunci pe pagina evenimentului: https://www.rodiabet.ro/webinar-ora-pacientului-editia-30/.

De ce discutăm despre neuropatia diabetica?

Neuropatia este cea mai frecventă și una dintre cele mai grave complicații ale diabetului și afectează sistemul cardiovascular, funcțiile motorii și cele senzoriale, aparatul digestiv și pe cel urogenital.

La Ora Pacientului Rodiabet vom afla:

  • Ce este, cum și de ce apare neuropatia diabetică?
  • Care sunt simptomele și semnele care ar trebui să te îngrijoreze?
  • Care sunt tipurile de neuropatie diabetică?
  • Ce tratamente sunt disponibile?
  • Ce complicații are neuropatia diabetică?

Webinarul se desfășoară pe platforma Zoom și este transmis live pe pagina de Facebook Rodiabet, având o durată de aproximativ 60 minute. Dacă aveți întrebări legate de neuropatia diabetică le puteți transmite invitaților noștri folosind formularul de aici.

Rodiabet este o comunitate Oameni și Companii dezvoltată din 2018 și include autorități din sănătate, medici specialiști diabetologi și cu specializări conexe și asociații de pacienți cu diabet.

Activități similare