Asociaţia ”Inima Copiilor”

0

Scopul nostru este acela de a ajuta copiii cu probleme medicale, în special cu afecţiuni cardiace. Asociația a făcut, împreună cu cei din spital, minuni: a renovat sau, mai bine zis, reconstruit secția și a adus-o la cele mai înalte standarde, fiind cea mai modernă de acest fel din Europa; a construit și centrul de cardiochirurgie pediatrica și sprijină venirea misiunilor medicale pentru cardiochirurgie în România.  Tot Inima Copiilor e cea care deschide prima bancă de lapte matern din România, oferă consiliere psihologică părinților ce trec prin momente grele – și tot cu ajutorul lor se va construi și un heliport pentru transportul de urgență al copiilor. Acum, la Constanța, cu sprijinul financiar al Fundației Vodafone Romania, Inima Copiilor, împreună cu o Asociația Dăruiește Aripi se straduiesc să aducă secția de terapie intensivă pentru nou născuți la aceleași standarde ca cea din București. Nevoia este uriașă.

In brief

Activă din: 2006

Domeniu: Sanatate

Cluster: Asociatii Pacienti

Contacte:

Organizații:

Țara: România

Prezență: Toate, Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, București, Buzău, Caraș Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea