Asociația pentru Sănătatea Mintală a Copilului ”Sf. Serafim de Sarov”

0

ASMC este o organizatie neguvernamentala de protectie a starii de sanatate a copiilor prin actiuni de preventie si interventie, fara scop patrimonial. Asociatia are ca obiectiv prevenirea unor afectiuni psihice la copii, si ajutorarea in cazul aparitiei acestora. Beneficiarii asociatiei sunt copii cu TSA (tulburari din spectrul autist), ADHD, retard psiho-motor, sindrom Down, tulburari de invatare, intarziere in aparitia si dezvoltarea vorbirii sau alte afectiuni logopedice, dependente (droguri, alcool, persoane), depresie, copii abuzati (sexual, fizic, psihic), copii anxiosi, heteroagresivi si autoagresivi, copii cu diferite traume emotionale (abandonati, din familii dezorganizate etc.), cu stima de sine scazuta sau enurezis, copii care prezinta ticuri nervoase, dar și familia copiilor, specialisti care doresc formare continua in domeniul sanatatii copilului sau institutii de invatamant precum gradinite, facultati de psihologie, psihopedagogie speciala, cadre didactice din gradinite, scoli normale si speciale, centre de zi, clinici etc.

Pentru a vedea acest conținut trebuie să fiți logat și să aveți drepturi de acces pe acest tip de comunitate.

Admin

Persoana contact: Marius Teodor Zamfir

Functie: Președinte, Organizatie: 

Tel: 0762818124 E-mail: contact@asmc.ro

Adresa: strada Năstase Pamfil, nr.30, Sector 2, București

 

Instrumente și canale de comunicare

Instrumente de comunicare: Conturi sociale, Corespondență, Evenimente, Newsletter, Raport Special, Website

Canale de comunicare: Accept comunicare comercială cu admin sau persoana de contact, E-mail, Facebook/Altă rețea, Poștă, Telefon, WhatsApp

Sondaj: 

Limbi de comunicare: 

Instrumente digitale

Website:  http://asmc.ro/

Facebook: 

Grup Facebook: 

LinkedIn: 

Instagram: 

YouTube: 

Știri

In brief

Data lansării: 2010

Cluster: Sanatate

Tip: Asociatii Pacienti

Contacte:

Organizații:

Țara: România

Prezență: Toate, Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, București, Buzău, Caraș Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea

 

CA agregată organizații: 

Nr. angajați agregat: 

Nr. filiale: 

Nr. membri/filială: 

 

Analitice digitale

Sessions: 

Pageviews: 

Users: 

Bounce rate: 

Oportunități promovare: 

Preț minim: 

Preț maxim: 

Nr. newslettere anual: 

Nr. abonați: 

Rata de deschidere: 

Rata de click: 

Nr. mediu articole: 

Oportunități promovare: 

Preț minim: 

Preț maxim: 

Nr. Rapoarte anual: 

Nr. abonați: 

Rată de deschidere: 

Rată de click: 

Oportunități promovare: 

Preț minim: 

Preț maxim: 

Likes: 

Followers: 

Followers: 

 

Followers: 

Subscribers: 

 

Followers: 

 

Evenimente

Număr (anual): 

Nr. mediu participanți/ediție: 

Tip Events: 

Categorii: 

 

On-demand?: 

Oportunități de promovare: 

Preț minim promo: 

Preț maxim promo: 

 

Proiecte

Nume: 

Audiență (nr.): 

Audiență (descriere): 

Obiective: 

Data început: 

Data sfârșit: 

Calendar acțiuni: 

Oportunități promovare: 

Preț minim promovare: 

Preț maxim promovare:   

 

Oameni

Lideri de opinie: 

Management comunitate

Parteneri