Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal: Ajustarea fiscală nu se poate face din scurt, nici măcar în trei ani

Distribuie

Ajustarea deficitului bugetar, care ar putea urca la peste 7% din PIB, conform ultimei analize a Consiliului Fiscal, trebuie să se facă gradual, fără a brusca economia, este de părere Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal.

Noul cadru fiscal al Uniunii Europene permite o ajustare pe şapte ani pentru statele care implementează reforme structurale, iar România se află în această situaţie, a arătat el la ZF Live, emisiune susţiunută de Orange Business. „Trebuie să ajustăm deficitul bugetar, dar nu o faci într-un an, doi, nici măcar în trei. Comisia accepta să o facem pe o perioadă mai lungă, pentru că nu se poate altfel. Dacă ai încerca o ajustare în 3 ani, am băga economia în recesiune profundă“, a spus el, citat de ZF.ro.

Statele membre ale Uniunii Europene, conform tratatelor în vigoare, trebuie să îşi menţină finanţele publice la un deficit bugetar de maxim 3% din PIB, pe standarde europene, care includ în deficit şi cheltuielile amânate într-un an. Or, România se uită în acest moment la un deficit de peste 7% din PIB în 2024, aşa cum indică Consiliul Fiscal, după ce bugetul articulat la începutul anului a fost depăşit din cauza cheltuielilor mai mari decât programările. Veniturile au mers şi ele peste aşteptări, dar creşterea cheltuielilor a sugrumat bugetul şi deficitul a ajuns la 3,6% din PIB la numai şase luni din an. Guvernul este în discuţii în acest moment cu Comisia Europeană pentru o reducere graduală a deficitului bugetar, pe o perioadă de şapte ani, au spus atât premierul Marcel Ciolacu, cât şi ministrul de finanţe Marcel Boloş.

Activități similare