Delia Pușcă, Be Remarkable: Sunt încântată să mă alătur comunității de speakeri de pe EventsMax

Distribuie

Delia Pușcă este promotor al bunelor maniere – personale și profesionale – și fondator al companiei BE Remarkable. Crede că eleganța în comportament e una dintre cele mai puternice trăsături ale unei persoane, ceea ce a și stat la baza acestui proiect personal.

“Sunt încântată să anunț că m-am alăturat, oficial, comunității de speakeri EventsMax.ro. De-abia aștept să împărtășim experiențe din lumea HR-ului, Etichetei de Business și Comunicării, la cât mai multe evenimente.” ne-a spus Delia la debutul promovării ca speaker pe EventsMax.ro.

Cu peste 12 ani de experiență în comunicare, Delia și-a început cariera ca jurnalist, lucrând pentru televiziuni locale și naționale, printre care Realitatea TV și Digi24. Întotdeauna i-a plăcut să învețe lucruri noi, să își diversifice cunoștințele și experiențele, astfel că se mândrește cu un parcurs dinamic a cărui evoluție nu se oprește aici.

A activat în presă, PR, Evenimente, Resurse Umane și Consultanță iar, de fiecare dată, numitorul comun au fost oamenii și comunicarea cu ei. Fie că a moderat un eveniment, a susținut peste 1500 de interviuri (probabil și mai multe, dacă numărăm atât cele din media, cât și cele din recrutare), a prezentat jurnale de știri, a demarat campanii și strategii de employer branding ori a desfășurat training-uri de public speaking și business etiquette. Toate au ajutat-o să devină omul de astăzi.

Din martie 2024, Delia s-a alăturat comunității de speakeri de pe EventsMax. Te invităm să urmărești activitățile Deliei pe EventsMax.ro. EventsMax.ro – platforma evenimentelor business și profesionale, promovează informații despre evenimente și speakeri din 115 domenii de activitate. Peste 1.200 de evenimente sunt publicate, lunar, în platformă și +22.000 de abonați primesc informații, săptămânal, despre evenimente din domeniile lor de interes.

Vrei să te promovezi ca Speaker în platformă? Contactează-ne!

Activități similare