Descoperă secretele optimizării punctelor de contact cu consumatorul la webinarul EventsMax din 14 martie

Distribuie

Ca marketer, știi că punctele de contact cu consumatorul sunt vitale în procesul lor de cumpărare. Fiecare interacțiune, fie că este vorba de contactul cu produsele pe rafturi sau de experiența la punctul de vânzare, reprezintă o oportunitate de a influența deciziile de cumpărare și de a construi loialitate față de marcă. Dar cum te asiguri că aceste puncte de contact sunt optimizate pentru a oferi cea mai bună experiență posibilă?

Te așteptăm alături de noi joi, 14 martie, începând cu ora 16.00, la o discuție despre Optimizarea punctelor de contact cu consumatorul . Vei afla cum să identifici și să valorifici aceste puncte de contact cheie, cum să dezvolți strategii care să răspundă nevoilor și preferințelor consumatorilor și cum să te asiguri că fiecare interacțiune este memorabilă și relevantă.

Invitatul ediției este Vesna Fuiorea, Consultant în shopper marketing, cu o expertiză vastă acumulată pe parcursul a 20 de ani în marketing în cadrul unor multinaționale FMCG. Discuțiile vor fi ghidate de către Cătălin Hosu – Comunicator cu o vastă experiență în relații publice și comunicare, în calitate de moderator.

Dezbaterea va avea loc online, pe Zoom. Participarea este gratuită pentru marketeri profesioniști și pasionați de marketing, iar datele de conectare vor fi trimise pe e-mail, ulterior completării formularului de înregistrare. Detalii despre înregistrare sunt disponibile pe pagina evenimentului.

Întâlnirea este parte a unui program de comunicare profesională derulat de Oameni și Companii și EventsMax.ro pentru comunitatea profesioniștilor în marketing. Programul a debutat în 2017 și include întâlniri periodice pe teme de interes, precum și un newsletter cu evenimente relevante pentru specialiști. Te poți abona la newsletter aici pentru a primi pe e-mail informații despre întâlnirile din program, dar și alte evenimente din MarComm.

Activități similare