Congresul Naţional de Farmacie cu titlul „Farmacia – de la inovare la buna practică farmaceutică”

Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii din Oradea, împreună cu Societatea de Ştiinţe Farmaceutice din România, organizează, în perioada 15 – 17 septembrie, cea de-a XVIII-a ediţie a Congresului Naţional de Farmacie cu titlul „Farmacia – de la inovare la buna practică farmaceutică”.

Preşedintele acestei ediţii a Congresului Naţional de Farmacie, eveniment de o mare importanţă pentru comunitatea farmaceutică, este Dumitru Lupuleasa, preşedintele Societăţii de Ştiinţe Farmaceutice din România.

Vor participa online personalităţi prestigioase din ţară din domeniul farmaceutic, decanii facultăţilor de farmacie, directori ai şcolii doctorale, cadre didactice şi cercetători cu o activitate ştiinţifică recunoscută la nivel naţional şi internaţional.

Tematici CNFR editia a XVIII-a

  • Plantele medicinale – actualități în cercetare și utilizarea terapeutică
  • Xenobiotice și biotice – evaluarea clinică și non-clinică a eficacității și siguranței
  • Design–ul medicamentului – sinteză, analiză și inovare
  • Tehnologie farmaceutică – perspective în optimizarea formelor farmaceutice
  • Practica farmaceutică – aspecte de legislație, management, marketing farmaceutic și aplicații ale tehnologiei informaționale

The event is finished.

Data

sept. 15 - 17 2021
Expired!

Time

08:00 - 18:00

Locație

Online
Platforma Discord
Societatea de Ştiinţe Farmaceutice din România

Organizator

Societatea de Ştiinţe Farmaceutice din România

Alți organizatori

Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii, Oradea
Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii, Oradea
Link Eveniment/Înregistrare