Laboratorul de Re-Generare Digitală pentru Artele Performative

Laboratorul își propune să pună bazele unei colaborări de lungă durată între artiști și specialiști din aria noilor tehnologii pentru a dezvolta împreună soluții digitale care să sprijine producția și difuzarea produselor artistice performative.

Atelierul dispune de 20 de locuri pentru studenți, absolvenți și tineri profesioniști din domeniul artelor spectacolului și film, indiferent de specializare, și 10 locuri pentru specialiști în dezvoltarea de software și noi tehnologii. Rezultatele selecției se vor afișa pe 21 iunie.

Se va lucra în două grupe; este necesară prezența fizică în București în perioadele 9-11 iulie (Grupa 1) și 16-18 iulie (Grupa 2), 30-31 iulie (ambele grupe) și 15-17 octombrie (ambele grupe).

Participanților din țară li se va deconta transportul și vor avea asigurată cazarea și masa pe durata atelierelor.

Pentru înscriere sunt necesare următoarele materiale:

– Scurtă biografie (maximum 20 de rânduri)

– Motivație de participare – interese specifice, exemple de creații/aplicații/artiști pe care îi urmărești (opțional – maximum 20 de rânduri)

– O idee de aplicație digitală pentru unul din cele trei spectacole produse de Centrul de Teatru Educațional Replika, la alegere („Limite”, de Mihaela Michailov și Radu Apostol, „Toată liniștea din lume”, de Mihaela Michailov și Radu Apostol, „Gen, Roz”, de Mihaela Michailov) -maximum 30 de rânduri. Aplicația propusă trebuie să răspundă la întrebarea „Cum putem transpune universul unui spectacol de teatru în mediul digital?” și să aibă scopul de a stârni interesul potențialilor spectatori și/sau de a continua relația cu spectacolul după ce l-au vizionat.

Înainte de a completa formularul, persoanele care doresc să se înscrie sunt rugate să trimită un e-mail la adresa centrulreplika@gmail.com cu titlul „Înscriere Laborator de Re-Generare Digitală” prin care să solicite accesul la filmările spectacolelor.

  • 00

    zile

  • 00

    ore

  • 00

    minute

  • 00

    secunde

Data

iul. 09 2021 - oct. 17 2021
Ongoing...

Time

08:00 - 18:00

Locație

Bucuresti
Amfiteatrul Spitalului Coltea
Link Eveniment/Înregistrare