Vezi la ce evenimente ai posibilitatea să participi săptămâna viitoare, în funcție de domeniul tău de interes! EventsMax îți prezintă selecția celor mai importante evenimente din domeniu.
Pentru o săptămână, între 28 august și 3 septembrie, Biz își mută redacția în centrul Timișoarei! Cultură, business, inovație și lideri care transformă Timișoara într-un oraș la care să ne uităm cu admirație, totul trecut prin filtrul Biz, prima revistă de business a României.
31 august este ultima zi de aplicare pentru competiția Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrală. Pot participa companiile din domeniul tehnologiei, din sectorul public sau privat, indiferent de dimensiune, care înregistrează o creștere accelerate, iar rezultatele vor fi anunțate în noiembrie.
FarmConect România – Târgul Agriculturii Românești este locul care conectează consumatorii cu producătorii locali, oferindu-le șansa de a interacționa, de a pune întrebări și de a descoperi cum se produc alimentele, direct de la sursă. Profesioniștii din toate domeniile agriculturii vor fi prezenți la târg, iar vizitatorii vor avea ocazia să descopere diversitatea și multitudinea de produse oferite de aceștia, de la mâncare, la obiecte artizanale, la utilaje agricole și multe altele. Între 31 august și 3 septembrie, la Slobozia.
Peste 100 de expozanţi– apicultori şi firme specializate, îşi vor etala produsele într-o gamă extrem de diversificată, la Târgul Național al Mierii, între 1 și 3 septembrie, la București.
Club Afaceri.ro Academy adună coordonatorii Cluburilor locale Afaceri.ro, în perioada 1 – 4 septembrie, într-o suită de vizite ghidate la companii locale de succes, workshop-uri și cursuri captivante , oportunități generoase de networking.
Leadership Bootcamp are loc în perioada 3 – 7 septembrie, la Brașov. Scopul acestui bootcamp este să te facă să devii un lider pe pilot automat, fără să te mai chinui cu tot felul de strategii care nu funcționează.
NO.MAD Meeting, pe 31 august, este o întâlnire pentru antreprenori, freelanceri, soloprenori, studenți sau persoane care își doresc să cunoască lumea freelancingului și antreprenoriatului, care își doresc să dezvolte relații de business cu alți freelanceri / antreprenori. La Timișoara, antreprenorii se întâlnesc sub umbrela NO.MAD pe 2 septembrie iar tema discuției este De la idee la business. Cum pornești de la 0.
Găsești toate evenimentele din perioada următoare, aici .
***
EventsMax.ro este platforma evenimentelor business și profesionale. Organizezi sau sponsorizezi un eveniment? Postează-l gratuit pe platformă, pentru ca informațiile să ajungă la participanți sau sponsori. Peste 30.000 de executivi, antreprenori și specialiști din toate domeniile accesează platforma lunar pentru a căuta informații despre evenimentele din domeniile lor de interes.
Abonează-te gratuit la newsletter-ul EventsMax, aici , și poți primi alerte săptămânale cu evenimente din domeniul care te interesează.
Dacă vrei să publici evenimentele tale, fă-ți un cont gratuit, aici .