Ioana Mihăilă a fost la deschiderea Maratonului de Vaccinare la UMF Iași

Ministrul Sănătăţii s-a aflat la Iași weekendul care tocmai s-a încheiat și s-a întâlnit cu reprezentanți ai Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.

Ioana Mihăilă (foto jos) s-a aflat vineri, 4 iunie, în Iași pentru a participa la deschiderea Maratonului de Vaccinare la UMF Iași, ediția a II-a, alături de prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași, Marian Grigoraș, prefectul județului Iași, subprefectul județului Iași, Ștefan Tănase, directorul DSP dr. Vasile Cepoi și prof. univ. dr. Doina Azoicăi, coordonatorul Maratonului de vaccinare organizat de UMF Iași. 

În cadrul vizitei de la Iași s-a întâlnit cu reprezentanți ai Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, cu manageri de spitale din subordinea Ministerului Sănătății, cu reprezentanții medicilor de familie din Iași, ai direcțiilor de sănătate publică și Casei Județene de Asigurări de sănătate.

Programul a inclus o vizită la Antibiotice Iași, în cadrul căreia i-au fost prezentate câteva obiective de pe platforma Antibiotice, printre care Centrul de vaccinare a+ și viitoarea secție de produse topice. 

Sursa: www.viata-medicala.ro