O nouă întâlnire a Comunității OSC – GlobalHRManager: Cum ne susținem și motivăm angajații?

Distribuie

„Practici de motivare și retenție în era schimbării” a fost tema celui mai recent webinar al Comunității OSC – GlobalHRManager, care a avut loc pe 12 noiembrie, online și la care au participat peste 130 de specialiști din domeniul resurselor umane.

Reuniunea s-a concentrat pe contextul de lucru tot mai dinamic, în continuă evoluție, importanța performanței și succesului, dar și pe necesitatea de a menține un echilibru între viața profesională și cea privată. Întâlnirea a mai tratat teme importante precum: susținerea motivării și retenției angajaților, provocările legate de păstrarea talentelor și recrutarea de noi angajați, dar și importanța de a cunoaște nevoile și valorile angajaților din generații diverse.

În deschiderea dezbaterii, Oana Scarlat, Manager, trainer, coach, CEO EXEC-EDU, a subliniat faptul ca motivația angajaților nu mai înseamnă doar un loc de muncă suficient de bine plătit sau oportunități de avansare. În fața digitalizării și a modului de lucru hibrid – angajații caută un sens mai profund în activitățile lor zilnice, un loc de muncă aliniat cu valorile lor.

La rândul său, Elena Anghel, Director Resurse Umane, SSAB-AG SA, a propus un exercițiu de introspecție, sugerând participanților să reflecteze la două momente din viețile lor care le-au adus mulțumire și să ia în considerare de ce acele momente au fost importante pentru ei. Plecând de la experiențele proprii, Elena Anghel a subliniat cât de importante sunt valorile fiecăruia și motivația personală pentru o existență împlinită.

În dialogul cu Sorin Roibu, managing partner și fondator al Arthur Hunt în România, au fost relevate diverse modalități de susținere a motivației și retenției angajaților. Invitații au subliniat importanța motivației intrinseci, a autonomiei și a opțiunilor, dar și rolul managementului de top și al departamentelor de HR în crearea unui mediu de lucru favorabil. Aceștia au precizat, de asemenea, nevoia de a institui sisteme echitabile de recunoaștere și recompensare, importanța comunicării și transparența. Elena Anghel a adăugat că oportunitățile de perfecționare profesională și recunoașterea performanței la nivel organizațional sunt cruciale în motivare.

Principalele concluzii ale webinarului moderat de Alina Spătărelu, Jurist – Achiziții Publice, Inginer Medical, au fost că echipele de HR trebuie să implementeze sisteme transparente de comunicare a salariilor și beneficiilor și să conceapă sisteme echitabile de recunoaștere și recompensare a performanțelor. În plus, managerii trebuie să organizeze constant sesiuni de feedback unu-la-unu cu angajații și să-și adapteze stilul de comunicare în funcție de diversele nevoi ale generațiilor.

Reuniunea a fost organizată în cadrul comunității OSC-GlobalHRManager, o comunitate inițiată și administrată de Oameni și Companii cu sprijinul Rețelei de Sănătate Regina Maria. Membrii comunității sunt invitați periodic să participe la evenimente pe teme de actualitate pentru domeniul resurselor umane și se pot abona la newsletter-ul transmis periodic de pe platforma comunității – www.GlobalHRManager.ro. Evenimentul a fost promovat pe EventsMax.ro.

Activități similare