Peste 100 de lucrări de specialitate susținute în cadrul Congresului ROMTRANSPLANT

Distribuie

A XII-a ediție a Congresului ROMTRANSPLANT, cea mai mare manifestare științifică dedicată experților din domeniul transplantului din România, a avut loc în perioada 15 – 16 septembrie 2022, la Iași și în format online.

Programul științific a cuprins subiecte cheie în managementul transplantului de organe, reunind experţi renumiţi atât din țară, cât și din străinătate, din țări precum: Germania, Italia, Marea Britanie, Republica Moldova, Norvegia și SUA au fost susținte peste 110 de lucrări în domeniul tranplantului hepatic, renal, pulmonar şi a transplantului medular, cardiac cât și din specialități conexe. Cei peste 550 de participanți care s-au înscris au avut ocazia de a-și dezvolta cunoștințele profesionale în cadrul evenimentului prin accesul la cele mai recente studii.

Manifestarea a fost precedată de o conferință de presă care la care care au luat parte Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași; dr. Adrian Covic– președinte în exercițiu al Asociaţiei ROMTRANSPLANT, medic primar medicină internă și nefrologie la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”; dr. Irinel Popescu– președinte de onoare al Asociației ROMTRANSPLANT, directorul Centrului de Boli Digestive și Transplant Hepatic din cadrul Institutului Clinic Fundeni; dr. Cristian Lupașcu– coordonator al Programului de transplant hepatic de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon”, Iași; Dr. Gabriel C. Oniscu, MD, FRCS(Ed), FRCS(Glas)– Consultant Transplant Surgeon | NRS Career Research Clinician | Honorary Reader in Transplantation.

La finalul evenimentului a fost semnat un memorandum de înțelegere între ROMTRANSPLANT și Societatea Europeană de Transplant de Organe. „Acest lucru semnalează foarte clar direcția de călătorie e ESOT-ului către Estul Europei și dorim în mod special să punem ROMTRANSPLANT-ul la mijlocul acestei aventuri ale noastre în Europa. Sperăm cu această ocazie să ducem transplantul la un nivel mai înalt și să oferim colegilor din România posibilitățile pe care ESOT le are în ceea ce privește bursele, accesul educațional și participările la congrese cu discount de membership. Sper ca acest lucru să fie primul pas dintr-o colaborare foarte lungă”, a declarat prof. dr. Gabriel Oniscu, chirurg ieșean stabilit de peste 20 de ani în Edinburgh și președinte al ESOT.

În prima zi a evenimentului prezentările au fost structurate în trei săli paralele, în fiecare dintre acestea având loc mai multe sesiuni. Prima sală a fost dedicată prezervării de organ și resuscitare de organ; „Donation after Circulatory Death” (DCD), Coordonator Professor Gabriel C. Oniscu, Edinburgh, Scotia- President elect, ESOT și transplantului renal – Coordonatori Dr. Dorina Tacu, Dr. Florin Elec, Dr. Luminița Voroneanu, Simona Hogaș.

În a doua sală subiectele abordate au fost cele cu privire la actualități  în imunologia transplantului – Coordonatori  Prof. Dr Ileana Constantinescu, Prof. Dr P. Cianga; celula reproductivă – Coordonator Prof. Dr. Mircea Onofriescu,  transplantul de cornee/tendoane – Coordonator: Prof. Dr. Camelia Bogdănici, urmate de Transplantul Cardiac – Coordonator: Horaţiu MOLDOVAN MD. PhD. Habil. FACC, Professor of Cardiovascular Surgery UMF Carol Davila.

Cea de a treia sală a fost gazda cursului despre moartea cerebrală, coordonat de Dna. Prof. Ioana Grințescu.

A doua zi a congresului a fost dedicată transplantului hepatic, lucrările fiind coordonate de Prof. Dr. Irinel Popescu, Prof. Dr. Cristian  Lupaşcu , Prof. Dr. Vladislav Brașoveanu, Prof. Anca Trifan, Prof. Dr. Adrian Hotineanu – Republica Moldova, Dr. Speranţa Iacob, Dr. Radu Zamfir, Dr. Doina Hrehoreț, Dr. Mugur Grasu, Dr. Mariana Mihăilă.

Cea de-a doua sală a fost dedicată Sesiunii Coordonatorilor de transplant – Dr. Victor Zota, Dr. Raluca Neagu Movilă, Dr. Carmen Pantiș, urmată de workshop-ul: „Metode de diagnostic paraclinic al morții cerebrale” – Rolul angio-CT-ului cerebral: Conf. Dr. Corina Lupașcu-Ursulescu, Rolul electroencefalografiei: Conf. Dr. Dan Zaharia.

Evenimentul s-a desfășurat egida Asociaţiei ROMTRANSPLANT, alături de Agenția Națională de Transplant, Spitalul Clinic „Dr.C.I. Parhon” – Secția de nefrologie şi transplant rinichi, Academia de Ştiinţe Medicale, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon” Iași – Clinica 2 Chirurgie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași, Spitalul de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” Iaşi, Spitalul Clinic de Recuperare Iași, Institutul Regional de Oncologie Iaşi

Evenimentul s-a realizat cu sprijinul partenerilor Prisum Healthcare și Astellas Pharma România.

Operatorul evenimentului este Oameni și Companii – o companie fondată în anul 2000, ce oferă soluții de marketing utilizând un ecosistem inovator de platforme digitale proprii și +100 comunități business și profesionale, administrate. O listă cu aceste platforme puteți vedea aici. O listă de comunități, aici.

Mai multe detalii despre Congresul Romtransplant puteți găsi accesând site-ul oficial al Asociației ROMTRANSPLANT.

Activități similare

Chirurgie
Comunitatea OSC – Chirurgie: Congresul Romtransplant

Congresul ROMTRANSPLANT, cea mai mare manifestare științifică dedicată experților din domeniul transplantului din România, va avea loc în perioada 15-16 septembrie 2022, exclusiv online, un concept prin care organizatorii își propun să conecteze participanții, în deplină siguranță.