Președintele de onoare și membrul fondator al Asociației Române de Hemofilie, Prof. Dr. Margit Șerban, a făcut un apel la autorități să nu reducă finanţarea pentru Programul Naţional de Hemofilie, chiar dacă nu au fost cheltuiţi toţi banii alocaţi pentru acesta.
“Rugăm autorităţile, respectiv Ministerul Sănătăţii şi CNAS, să nu reducă finanţarea pentru Programul Naţional de Hemofilie. Este un păcat al nostru, al specialiștilor și autorităților, să pedepsim bolnavii pentru că noi, medicii, nu am reușit să cheltuim banii. În mod eronat, s-ar putea crede că nu mai avem nevoie de acești bani, iar boala nu mai este o prioritate, ceea ce ar înrăutăți situația pacienților. Sunt niște probleme de organizare a profesioniștilor, este vorba și despre educația bolnavilor, dar împreună putem depăși aceste probleme”, a arătat Margit Șerban, în cadrul dezbaterii profesionale desfăşurate pe 17 aprilie la Institutul Clinic Fundeni Bucureşti.
Evenimentul a făcut parte din campania “Misiunea: Zero Sângerări”, organizată de Asociația Națională a Hemofilicilor din România și Asociația Română de Hemofilie, cu prilejul Zilei Mondiale a Hemofiliei 2019, ce a avut ca motto: ”Mobilizare și Identificare. Primi pași către diagnosticare și tratament eficient”.