De la începutul anului universitar 2021- 2022, studenții Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București au învățat în sistem hibrid, drept urmare ei au fost prezenți în cămin de la începutul anului, pentru lucrările practice, seminarii, laboratoare. Astfel trecerea către sistemul de predare față în față a fost una firească, cu o perioadă de tranziție de doua săptămâni.
”Domeniile pe care le pregătim în universitatea noastră sunt unele care necesită prezență fizică și activitate practică cât se poate de mult. Nu este simplu să înveti sa tai un pom de la distanță, nu poți să organizezi o livadă de la distanță. Sunt plusuri si minusuri. Varianta total online a dat o libertate mult mai mare studentului, dar o pregătire de performanță înseamnă o alocare a timpului mai mare pentru învățat, iar aici trebuie să avem o mare grijă la varianta online”, a declarat Prof. univ.dr. Răzvan Ionuț Teodorescu, Rector interimar al USAMV București.