Voluntarii Antibiotice au plantat 200 de arbori

Distribuie

Share on facebook
Share on linkedin
Share on email

Pe 8 aprilie, 50 de angajați ai companiei Antibiotice Iași au participat voluntar la plantarea a 200 de arbori în cadrul celei de a treia ediții a proiectului de responsabilitate socială „Plantăm oxigen în comunitate”.

Acțiunea de plantare vine în contextul Zilei Mondiale a Sănătății, sărbătorită anual pe 7 aprilie, zi ce se desfășoară în acest an sub sloganul “Planeta noastră, sănătatea noastră”. Organizația Mondială a Sănătății subliniază urgența creării unor societăți durabile, care să răspundă nevoilor prezentului fără a compromite generațiile viitoare și trage un semnal de alarmă cu privire la impactul poluării aerului, apei și hranei asupra sănătății.

Compania Antibiotice este implicată în acțiuni care au ca scop protejarea mediului înconjurător, una dintre acestea fiind cea de astăzi, în care angajații au avut posibilitatea să petreacă câteva ore în natură plantând, pe platforma Antibiotice, stejari, tei și arțari – arbori care, „hrănindu-se” cu o cantitate mare de CO2, contribuie la reducerea emisiilor de carbon.

Prin implicarea lor, angajații au oferit un „cadou verde” comunității, alăturându-se astfel eforturilor comune de a limita efectele schimbărilor climatice și de a lăsa un mediu mai curat generațiilor viitoare.

Acțiunile de plantare de copaci ale companiei Antibiotice sunt deja o tradiție. Pe lângă cei 400 de arbori și 6000 de arbuști plantați, prin grija angajaților, pe platforma de fabricație a companiei, Antibiotice desfășoară și proiectul “Livada de la școală“. Acesta a făcut ca, până în prezent, peste 1000 de pomi fructiferi să prindă rădăcini în 10 livezi ale școlilor și centrelor de zi pentru copii cu dizabilități din Iași și localități limitrofe. De-a lungul timpului, aproximativ 500 de angajați au fost angrenați în aceste acțiuni organizate de Antibiotice pentru protejarea mediului înconjurător.

Cercetările științifice indică faptul că plantarea de copaci este esențială în atenuarea schimbărilor climatice, având un rol important în absorbția și stocarea dioxidului de carbon. Se estimează, de exemplu, că într-o zi de vară un tei procesează aproximativ 18 kg de dioxid de carbon și îl transformă în 13 kg de oxigen. Un copac mare poate oferi într-o zi oxigen pentru patru persoane.

Activități similare

Comunitati Partenere
Fundația „Antibiotice – Știință și Suflet” a oferit bucurie pentru 186 de copii

Pentru ca sărbătorile pascale să constituie prilej de bucurie și pentru semenii noștri mai greu încercați de soartă, Fundația „Antibiotice – Știință și Suflet” a adus bucurie în inimi și în casele a 20 de familii din Iași și localitățile limitrofe – Dumești, Mogoșești, Iepureni, Andrieșeni, Traian Bivolari, Bivolari și Dancu.