Pentru al treilea an consecutiv, la început de iunie, sunteți invitați să participați, la Iași, la Zilele Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon”.
Între 5-7 iunie 2024 va avea loc cea de-a treia ediție a manifestării, dedicată aniversării a 81 de ani de activitate medicală a spitalului. Programul științific va include prezentări adresate atât personalului medical, cât și celui socio-administrativ, iar alocuțiunile vor fi susținute de specialiști care activează în spital, dar și de invitați din afara acestuia și a Iașiului.
Întâlnirea este organizată de Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” Iași, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și Primăria Municipiului Iași. Conferința va fi creditată de către Colegiul Medicilor Iași și Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Evenimentul este implementat de către Oameni și Companii.
Deschiderea oficială va avea loc în data de 5 iunie ora 18.00, în prezența reprezentanților spitalului și autorităților locale reprezentative.