La cea de-a 8-a dezbatere organizată de Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării (CLCC), Lucian Barbu, Tax Partner NNDKP – Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, a atras atenția asupra faptului că România nu va putea evita, pe termen scurt și mediu, noi creșteri de taxe și impozite.
„Nu cred că anul următor vom scăpa fără alte creșteri de impozite, în mod realist. “Chiar dacă anul acesta reușim să ducem deficitul la 7%, ținta pentru următorii ani va fi scăderea spre 3%, nefiind sustenabilă rămânerea la un deficit de 7% pentru mulți ani. Cheltuielile cu apărarea în contextul geopolitic vor trebui și ele finanțate”, a declarat Lucian Barbu.
„Teoria e verde, practica e maro”
Acesta a subliniat că direcțiile sunt clare: reducerea risipei, combaterea evaziunii și îmbunătățirea colectării, însă, în realitate, aplicarea lor rămâne deficitară: „De principiu, sunt direcţii clare în care ar trebui mers. Punctul 1 – o reducere a cheltuielilor, dar a risipei, nu a cheltuielilor de investiţii, pentru că avem nevoie de investiţii, investiţii făcute cu cap, care să genereze creşterea economică, nu doar de dragul de a cheltui nişte bani, căci şi asta a fost o problemă până acum. Şi 2 – acţiuni mai ferme pentru reducerea evaziunii şi îmbunătăţirea colectării. Adică, astea sunt principii de bază de la care trebuie plecat. Bineînţeles, înainte să te apuci să creşti impozitele, asigură-te că ai nişte cheltuieli ţinute sub control şi că reuşeşti să colectezi ceea ce ai de colectat. Dar, cum se zice, teoria e verde, practica e maro. Despre lucrurile astea se vorbeşte de ani de zile”.
Antreprenorii, motorul economiei
Reprezentantul NNDKP a admis că trecerea de la teorie la practică este complicată, în condiţiile în care există foarte mulţi pensionari raportat la populaţia activă, un aparat mare de stat, dar şi firme care trebuie susţinute să nu îşi închidă afacerile sau să nu şi le mute în altă ţară, din cauza impozitării din ce în ce mai mari:
„De la teorie la practică e mai complicat, în sensul că ai de armonizat diferitele categorii sociale, ai un număr enorm de pensionari raportat la populaţia activă, productivă, ai un aparat de stat destul de aglomerat şi, bineînţeles, să ai antreprenorii care sunt motorul economiei, şi care trebuie şi ei dacă nu stimulaţi măcar ţinuţi pe linia de plutire, să nu-şi închidă afacerile sau să nu şi le mute într-o jurisdicţie cu impozite mai scăzute, pentru că în ultima vreme am întâlnit destul de mulţi antreprenori – mai mici, e adevărat -, care îşi pun problema să-şi mute afacerile în Bulgaria, de exemplu, în condiţiile în care impozitarea din România devine din ce în ce mai împovărătoare. Şi nu trebuie uitat că trăim într-o concurenţă fiscală între state, mai ales acum, cu dezvoltarea digitalizării, din ce în ce mai puţine graniţe. Tu, ca stat, trebuie să ai grijă să stimulezi în primul rând antreprenorii proprii să îşi dezvolte afacerile şi, bineînţeles, să aduci investiţii noi.”
Măsuri cu impact asupra companiilor
În opinia sa, multe dintre măsurile Guvernului sunt de bun augur dacă se interpretează corect. Totuşi, specialistul remarcă faptul că există presiuni din ce în ce mai mari să se renunţe tocmai la acele măsuri menite să reducă cheltuielile şi crede că „vom rămâne doar cu creşteri de impozite care reprezintă doar un pilon şi cel mai nepotrivit, în condiţiile în care vrei să reduci deficitul bugetar şi vrei în acelaşi timp să stimulezi economia”.
Invitatul a mai semnalat câteva lucruri de natură să influenţeze activitatea mediului de afaceri: „La nivel aşa un pic mai aplicat, dacă tot avem la uşă pachetul 2, aş vrea să semnalez totuşi câteva lucruri de natură să influenţeze mediul economic, lucruri despre care chiar dacă nu se vorbeşte foarte mult, pot produce ceva, nu neapărat cutremure, dar ceva turbulenţe. Unul dintre ele ar fi restrângerea foarte drastică a posibilităţii de a beneficia de eşalonări. Aveam o eşalonare – simplificată se numea – instituită cu ocazia pandemiei, unde firmele puteau să beneficieze practic de o amânare a plăţii impozitelor pe o anumită perioadă, fără garanţii, care urmează să fie abrogată. Din ce se vede în pachetul 2 va fi abrogată. Rămâne o eşalonare, să zicem, clasică, ce este mult mai greoaie şi mult mai greu de aplicat, care şi aceea va fi îngreunată prin introducerea obligativităţii ca beneficiarul real al societăţii să furnizeze ANAF un contract de fideiusiune. Real vorbind, probabil aceste modificări din pachetul 2 referitoare la eşalonări vor omorî, ca să zicem aşa, eşalonările şi e de aşteptat ca multe firme care până acum într-un fel rostogoleau nişte eşalonări să ajungă în dificultate, în insolvenţă, poate faliment, în condiţiile în care nu vor mai putea beneficia de astfel de eşalonări. Deci, chiar dacă firma noastră nu are neapărat probleme, e posibil să vedem parteneri de-ai noştri de afaceri cu problema asta”, a arătat acesta.
De principiu, a continuat Lucian Barbu, erau aproape 30.000 de contribuabili în eşalonare simplificată, iar alţi câteva mii în eşalonarea clasică: „Ele pe perioada rămasă vor funcţiona, dar nu se vor mai prelungi, nu se vor mai acorda noi eşalonări, ceea ce probabil va duce la dificultăţi pentru multe firme mici, pentru că la eşalonarea simplificată erau multe firme mici”, a precizat oficialul NNDKP.
Un alt aspect la care a făcut referire invitatul secial al dezbaterii CLCC, este eliminarea impozitului pe cifra de afaceri, de principiu „de bun augur”.
Spre o reformă mai amplă?
În încheiere, Lucian Barbu, Tax Partner NNDKP, a anticipat o schimbare de paradigmă în fiscalitatea românească: „Dincolo de măsurile punctuale, sunt convins că în curând vom asista la o reformă mai amplă a sistemului fiscal, care să ducă la o distribuire mai echitabilă a valorii și să reușească să stimuleze antreprenoriatul și investițiile”, a conchis acesta.
Înregistrarea întâlnirii „Măsuri de reducere a deficitului bugetar. Influența asupra companiilor și consumatorilor”, AICI
____
Întâlnirea digitală a fost organizată de CLCC – Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării, for ce reunește aproximativ 2.000 de companii, care consideră că libertatea economică, cea a comerţului și a comunicării sunt fundamentale, într-o societate democratică. Acesta susține și apără interesele membrilor săi în relație cu terți, sprijină schimburile de informații și experiență, întărirea relațiilor cu organizații profesionale naționale și internaționale și promovarea concurenței loiale.
Un produs Oameni și Companii, promovat de EventsMax.ro